eheee, pe vremea cind scriam pe blog...

... ce se intimpla?
de fapt, nimic.
aveam chef. aveam nevoie. aveam stres. aveam idei. aveam de spus. aveam de citit. aveam iluzii. aveam sperante. aveam necazuri. aveam bucurii. traiam.

traiesc si acum si am si acum. dar m-am mai lenevit. sau plictisit. sau saturat. sau blazat. sau pur si simplu.

dar imi placea. se comenta. se citea. se scria. se urmarea. se continua.

blogul e o unealta interesanta. nu stiu sa spun la ce e buna. daca e buna. e bine ca e. daca nu o vrei o ignori. daca o vrei o adori.

voi ce mai faceti? care mai e treaba?

povesti de pacalit copilul

m-au marcat citeva povesti aflate in copilarie. una era ce cu fata babei si fata mosului. cind trebuiau sa aleaga in final cutiile. fata babei a ales cutia cea mai mare, cea mai frumoasa. cealalta pe cea mai mica si urita... probabil ca a ales-o de nevoie. nu avea alta optiune.
cutia mare s-a dovedit a fi un dezastru, cea mica un dar adevart.
de aceea si eu aleg ce ramine sau ce e mai mic si mai urit.
mda, nu as baga mina in foc pentru "functionalitatea" sistemului.
ceea ce pot sa spun este ca uneori functioneaza.
si ca sunt cam batrin sa renunt la el.
alegeti ce vreti. e pe proprie raspundere.

timpul nu inseamna musai bani. ci lipsa de text

pentru ca incepusem sa scriu ceva. si pentru ca telefonul suna continuu. si mailul curge girla in asteptare se raspunsuri. pai in aceste conditii trebuie sa amin. ca si ieri... pai pina cind? pina va fi timp. ete na, ca tot am scris ceva.

in cautarea mersului pierdut

am redescoperit mersul pe jos. vai, ce bucurie. era soare, era lumina, nu ma grabeam inspre nimic, nu aveam de terminat sau inceput nimic. erau doar trotuarele (pline de masini parcate, evident) oamenii (toti grabiti, incruntati si cu umerii inpre inainte, sa te darime). dar pentru mine a fost bine. am ocolit toate obstacolele fara graba, fara suparare. m-am uitat in toate vitrinele fara sa caut nimic. am mirosit toate miresmele florilor de aprilie, ce frumosi sunt zarzarii, infloriti, nu-i asa? am mers pur si simplu fara ginduri sumbre in minte, fara sa caut raspunsuri la intrebari. fara sa pun intrebari unor raspunsuri prea facile. mi-am amintit de facultate, cind mergeam pe jos pentru ca nu aveam bani de bilete. cind asteptam sa treaca trei zile ca sa imi cumpar o sticla de cola (din aia mica, de 250ml), cind mincam patru felii de parizer cu o franzela proaspata, cind faceam planuri si visam. sigur, asta a fost cu ani in urma, totul s-a schimbat. aproape nimic nu mai e ca inainte. dar uite, macar am redescoperit mersul pe jos. si vai, ce bucurie. era soare, era lumina, nu ma grabeam inspre nimic, nu aveam de terminat sau inceput nimic.

heiiiii!!!!

Ce mai faceti? Care mai e treaba? Scuze, am lipsit ca un nesimtit. dar zau ca nu a fost cu intentie. ale profesiei valuri. a fost greu. fooarte greu. a fost la limita. iese sau nu iese. zic prostii. nu a fost la limita. a parut la limita. ma amagesc cu ideea ca inca stiu ce fac. ca am control asupra lucrurilor. a celor profesionale, pentru ca cele din viata sunt cam in voia lor.

ma amuzat si m-a distrus atitudinea celor din jur. am redescoperit indiferenta, nesimtirea, mirlanismul, impostura, lasitatea, incompetenta, lenea, minciuna, frica... dar am descoperit ca toate la un loc, adunate si inmultite, nu inseamna mai nimic atunci cind esti pe drumul tau si faci lucrurile pur si simplu profesional. nu din orgoliu, nu ca sa demonstrezi cuiva ceva, nu impotriva lor, nu pentru tine. pur si simplu pentru ca trebuie, pentru ca este corect si necesar, pentru ca sti ca va fi bine.

da, stiu, nu se intelege nimic. ce treaba am facut? cine sunt "baietii rai"? pai ce importanta are. eu sunt doar extrem de obosit si de stresat, probabil ca nu voi reusi sa dorm nici in noaptea asta. si am vrut sa va povestesc doar voua, celor citiva care intrati aici, ce simt. ce am simtzit. altora nu le voi spune. e clar?

si cu asta basta. de miine incolo ma dedau la texte mai softiste. sau sa ramin cu morga asta de om chinuit de sorta? pai nu pot sa ramin asa, ca nu ma consider ca atare.

ia comentati putin! imi da cineva vreo pedeapsa pentru lipsa?

despre indiferenta

ce vad din ce in ce mai mult in jur este idiferenta. la servici, in familie, la amici, la necunoscuti.
ne-am obisnuit sa privim. sa fim spectatori.
stam in fotoliu, rontaim rontzaieli si privim.
ne ridem, varsam o lacrima (nu pentru ce vedem, ci pentru gindul ca ni s-ar putea intimpla noua), ne plictisim, ne facem ca traim...
nu e un repros. nu stiu daca eu sunt altfel. nu vreau sa schimb lumea. nu spun ca e rau sau bine. privesc si eu si povestesc.
in principiu definesc viata ca pe un timp finit. nu conteaza cit de mare sau mic. oricum e finit. indiferenta mi se pare iesire benevola din viata. paranteze dupa paranteze in care ne retragem.
merge si asa, de ce sa fac eu, ca doar nu oi fi mai prost, de ce sa ajut, ca nu e treaba mea... hai ca le stim cu totii. lista e lunga si expresiile se tot diversifica.
mi-ar placea sa incepem sa mimam din ce in ce mai putin. cred ca e o problema de incredere. increderea ca daca ma implic nu voi fi luat in ris de ceilalti. ca nu voi fi o victima a rautatilor. ca nu voi fi aratat cu degetul ca fraierul clasei.
uite, fara sa fie neaparat o promisiune, as incepe de azi sa schimb ceva.

despre nimic

azi imi vine sa scriu despre nimic, pentru ca despre nimic se pot spune foarte multe lucruri.

- Ce faci?
- Nimic!

eu nu am inteles niciodata cum poate exista un asemenea raspuns. bun, inteleg, e comod si el acopera, psihologic vorbind, o realitate de genul nu muncesc ceva anume, nu am o ocupatie clara in acest moment etc. dar sunt oameni care prin asta inteleg chiar sensul propriu. nimic.

adica esti leguma? si leguma face ceva. creste, se usuca, se da dupa soare...

stiu, am despicat firul in prea multe si nu era neaparat cazul. dar eu cred ca timpul e prea scurt si chiar si atunci cind nu facem nimic (si asta suna aiurea, ar trebui spus facem nimic) macar sa ne gindim la ceva, la cineva. sa nu stam.

nu, nu sunt obsedat de munca. imi place sa lenevesc. dar prin asta inteleg sa las corpul meu de-o parte si sa ma joc cu gindurile, cu imaginatia, cu tristetile si bucuriile, cu sperantele si esecurile.

cred ca ne acordam din ce in ce mai putin ragaz pentru asa ceva. desi, ma gindesc, viata linga un blog poate ca este tocmai o solutie la aceasta problema. blogul poate fi "oglinda" cu care vorbesti din cind in cind. nici nu inlocuieste, nici nu tine loc de... prieteni, amici, orice. eu vad blogul ca pe un gen de stenograma a rasfaturilor mele. asa, ca sa stiu ca fac mereu cite ceva. sau ca sa vad ca, uneori, ce poate foarte limpede in mintea mea devine destul de confuz cind incerc sa transriu in cuvinte. asa cum este si acest text, care este altceva decit parea sa fie, dar care m-a salvat de cinci minute in care nu as fi facut nimic (poate as fi tras o tzigara).

ce mai mincam?

nu sunt nici gurmand, nici gurmet (cu o daca vreti).

maninc pentru ca trebuie - cel mai adesea, pentru ca imi e foame - am un corp, cind ma vad cu amicii - intra mai bine o bere sau un vin si din cind in cind pentru ca imi place sa gatesc.

ei, pentru momentele cind am chef sa gatesc va intreb. ce sa mai mesteresc? ce preparati voi si va place? ce imi recomandati?

ca sa ma fac de ris pina la capat, promit ca voi fotografia rezultatele retetelor propuse de voi si le voi da note.

bine la cap, rau la inima?

detasarea de lucruri face bine. la cap.
ce nu vrei nu te poate afecta. dar nici nu te poate incinta (?).

detasarea de lucruri face rau. la inima.
ce nu vrei nu te (mai) poate emotiona. dar te lasa chiar indiferent (?)

semnele de intrebare sunt relativ sincere. si daca am deschis subiectul sinceritate, atunci mai vine o intrebare. suntem sinceri cind ne detasam de lucruri sau doar lasi?

eu nu stiu sa raspund, dar poate imi dati niste sugestii. cert este ca o rupere de lume de citeva zile te poate face sa vezi mai bine. sa decupezi mai chirurgical. sa bricolezi mai curat. problema este ca aceasta finete nu dureaza prea mult. si atunci ai avea nevoie de o alta perioada de "sihastrie" si tot asa. pina cind? pina la sfirsit.

Multumesc Becca

A.S. (ante scriptum?!) Asa cum am promis, public textele pe care le-ati scris in locul meu. Ambele sunt mai frumoase decit ce as fi putut scrie eu. Asa ca ma mindresc cu ele.

Povestea gândului pe aleeDeparte, tare departe, de-a lungul unei palat sclipitor înconjurat de multe stele exista o alee lungă şi mai puţin lată acoperită de tufişuri încărcate de trandafiri japonezi roşii ca puloverul lui Moş Crăciun care nu lasă nici o scamă pe hornul caselor acoperite de zăpada translucidă ca ochii pisicii mele noaptea când se alintă ca să îi dau drumul în camera albastră în care se adăpostise copilul cu ochi negri şi plete galbene ca grâul încolţit vara care se pleacă la pământ sub paşii celor care îşi fac din el cărare până la gârla din pădurea tăiată de acum câţiva ani unde locuitorii găsiseră o hidră albă ca băncile din faţa sculpturii de marmură căutată în munţii verzi unde se odihniseră căutătorii de absolut şi cer şi pământ adulmecat de grădinarul care nu cunoştea florile decât după mirosul dulceag al primilor dimineţi în care soarele răsărea ca să apună în faţa stelelor care luminau palatul departe, tare departe."

Multumesc Liz

A.S. (ante scriptum?!) Asa cum am promis, public textele pe care le-ati scris in locul meu. Ambele sunt mai frumoase decit ce as fi putut scrie eu. Asa ca ma mindresc cu ele.

Nu m-am putut abtine sa nu raspund la provocare. Am scris eu pentru tine. Folosind cuvintele tale. Care, btw, imi placura mult. Orice asemanare cu situatii sau persoane reale este pur intamplatoare!!
Praying for something that doesn't come from somewhere deep inside usTrusting in the one thing that this life has not denied usM-am intors aseara. Schimbat dupa doar cateva zile. Nu reusesc sa ma recunosc. E ca si cum, dupa doar cateva zile, ma uit in oglinda si ma intreb daca eu, care ma privesc, nu sunt doar eu? sau daca nici macar nu sunt eu, deloc?Simt clar ca m-asteptai. Rememorez trecute suparari, rusinari, inrosiri, rasete isterice sau de complezenta. Probabil n-am facut decat s-astept ca lucrurile sa se rezolve de la sine. Nu-mi place ca uneori nu se rezolva desi au toate conditiile sa o faca.Iata ca iti scriu desi nu-mi place sa scriu. Imi place sa ascult. Sa te ascult!Stii ce?? M-am saturat de logica cu muscatura aspra pana la maduva din os. Vreau sa visez cu ochii deschisi si doar in mintea mea, eu sa decid ce e real si ce nu. Vreau sa scap de conturul mediocrului perfect. Vreau caderi abrupte si fericiri nemeritate, coborari fara intoarcere si escalade pe varfuri morgane. Nu-mi doresc decat sa inlaturam presiunea ce ne-o punem singuri asupra noastra si care nu ne lasa nici cea mai mica sansa sa ne iertam greselile.Ma gandesc acum la tine si simultan am imagini, peste care suprapun cuvinte, pe sub care se aud crampeie de muzici si pot simtii ceva in buricul degetelor sau aiurea, pe limba, pe spinare. Imi place sa adulmec. Mi-e dor sa te adulmec.Hai amandoi sa ne rugam pentru ceva ce nu vine din adancul nostru si sa ne incredem in singurul lucru pe care viata nu ni l-a refuzat!Ti-am spus ca imi place de tine? Nu-mi place ca ne-am cunoscut abia acum!

m-am intors. ce aveti sa imi spuneti?

ce e nou? ce e vechi?
ce s-a mai intimplat?
ce v-a lipsit? ce v-a prisosit?

adio, dar scrieti pentru mine

plec.
citeva zile.
si nu cred ca mai pot scrie.
dar puteti scrie voi, in acest post, tot ce vreti.
si cind ma intorc, voi publica textele voastre.
adica mi-ar placea sa se intimple asa.

speriati de oglinda

ne speriem parca tot mai des de oglinda.
chiar si atunci cind suntem singuri cu ea.
daca in spatele ei e, totusi, cineva?
sau, pur si simplu, daca eu, care ma privesc, nu sunt doar eu?
sau daca nici macar nu sunt eu, deloc?

ati observat? chiar momentele noastre de sinceritate intima sunt false. nu mergem pina la capat. nu ne spunem, nici macar in oglinda, totul. nu ne spunem decit ceea ce vrem sa auzim. ceea ce vrem sa credem despre noi.

aa, desigur! putem fi perversi. adica sa ne facem reprosuri doar ca sa crestem in autoaprecieri... ne dam palme nu ca sa ne doara, ci ca sa ne mai imbujoram in obraji.

scuze, am folosit pluralul. de fapt, ma refeream doar la mine.

incepe cu P si se mareste

de 3 ori in timpul noptii. acesta era bancul prin care a inceput o discutie destul de interesanta pe care vreau sa v-o povestesc si sa va cer parerea.

tema discutie e una la care nu ma pricep deloc. mi-a fost destul de dificil si sa ma adaptez la ea, dar din momentul in care s-a conturat subiectul mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu la o concluzie, la un rezultat care sa ma scoate din poosibile situatii jenante. de aceea va cer insistent opinia.

si ca sa nu raminem fara poanta de la banc (imi cer scuze pentru cei care o stiu deja), este vorba de PUPILA.

discutia, la care participau mai multe persoane, era despre cite ori e bine (sau mai degraba "trebuie") sa facem dragoste (sex). raspunsurile au fost extrem de variate. de 2-3 ori pe zi, de 2-3 ori pe luna, nu exista o regula, se pune orice fel de sex?, in functie de programul de la servici, in functie de dispozitie, in functie de disponibilitatea partenerului (ei) (lor)...

eu nu am inteles mare lucru, dar am vazut ca lumea s-a ambalat foarte tare, s-au iscat si oarecari suparari, rusinari, inrosiri, risete isterice sau de complezenta...

imi place, nu-mi place / ca nu mai fu demult

imi place ca azi a fost soare. nu-mi place ca in aceasta noapte nu e soare.

imi place ca uneori lucrurile se rezolva de la sine. nu-mi place ca uneori nu se rezolva desi au toate conditiile sa o faca.

imi place ca viata are un sfirsit. nu-mi place ca el foarte aproape abia cind incepe sa iti placa.

imi place de tine. nu-mi place ca ne-am cunoscut abia acum.

imi place sa cred. mi-e aproape indiferent daca sunt crezut.

imi place sa ascult. nu-mi place sa scriu.

imi place sa adulmec. nu-mi place sa maninc.

imi place sa particip. nu tin sa cistig.

muzici, mojici, si sa tot zici

am si eu o rugaminte, ca am fost baiat cuminte.
sa imi zica fiecare, daca merit o cintare.

ma gindeam asa, ca fiecare persoana care a intrat voit, sau accidental, prin textele mele, sa imi dedice o melodie. (da, stiu, am tupeu). dar una care crede ca mi s-ar potrivi (da, stiu, sunt si pretentios). si incerc, la rindul meu, sa intorc acest cadou printr-o propunere similara.

cuvintul mojici, din titlul, e pus doar asa, sa fie. m-a luat tastatura pe dinainte. n-am gasit alta rima.

250 de fictiune, va rog

Ma duc uneori la un butic, stiut de putina lume, sa cumpar chestii.

- 250 de grame de fictiune, va rog.

- aveti creier?

- nu, dar am punga.

ca intre noi, femeile

malul marii, valuri domoale, nisip caldutz, uscat, nici alb nici brun, atit cit sa placa ochiului si mintii.

el alaturi, cu o mina protectoare care nu atinge, dar e gata oricind, pentru orice. sa apere, sa dezmierde, sa decida, sa ierte, sa rezolve, sa se refugieze la sin sau sa se lase strivita blind intre coapse.

soarele nu are dinti si nici nu pirjoleste. e lumina aceea laptoasa care te aproape adoarme. si totusi iti lasa gindurile sa dospeasca in voie. gindurile, visele, gindurile iar, prezenta lui, gindurile.

viata merita din cind in cind traita. sau, poate mai corect, viata merita traita.

in definitiv, cit de greu este sa ne oferim un asemenea moment? sa fim seriosi, este, de fapt, foarte usor. trebuie doar sa vrem si sa facem ceva pentru a-l obtine. sa nu ne ambitionam sa ne fie pur si simplu oferit. si sa-l ajutam cu imaginatia. tot ce putem pune in plus cu imaginatia nu e neaparat minciuna. mai ales atunci cind se cladeste pe un adevar. este doar sete de viata. dor de bine.

vedeti, mie mi-a lipsit imaginatia in alegerea pozei! scuze.

visez cu ochii deschisi

pentru ca dorm din ce in ce mai putin

pentru ca privesc fara sa vad

pentru ca vad fara sa fie nevoie sa privesc

pentru ca (doar in mintea mea) eu decid ce e real si ce nu

pentru ca in viata exista legi matematice (si daca vrei sa le gasesti nu prea ai timp de pierdut)

pentru ca exista si oameni cu care as muri de git (in orice sens gasiti aici)

a fost odata... si de fapt de mai multe ori

bla, bla, bla, bla... cum incep toate povestile.

... exista un imparat peste nimic. el a descoperit - da ce spun eu "descoperit" copiii mosului..., a vazut - ca imparateasa lui avea alte ginduri. adica, aceleasi, dar cu altii. azi asa, miine asa, imparatul i-a zis de la obraz si ea a zis "bine". adica, cum ar veni, ca nu-i adevarat, ca parca ar fi, da oricum din cauza lui. si dadu sa fuga pe usa. de tot.

partea naspa e ca el nu fusese instruit deloc in lupta cu sabiile sufletului, asa ca puse mina pe chiloti si pe maieu si fugi in fata autobuzului sa il opreasca. "da-te fa jos si vino in castel, te rog io mult, ca inima mea e varza si am lasat ciorba pe foc". nu, nu i-a spus asa, pentru ca autobuzul plecase din statie si, nu stiu cum si de ce, mergea cu o viteza mai mare decit putea el alerga. de alergat, a alergat putin. vreo patru kilometri. pina la urmatoarea. dar degeaba. si casa era descuiata... asta e! s-a intors ca prostu, tot pe jos, ca n-avea nici bani, nici bilete. de fapt, nu mai avea nimic.

s-a intors si ea cind i s-a facut foame. mai peste citeva luni. era slaaabaa, pricajitaaa. deh, facuse un avort. unul mic. dar tot cu altul. el se gindi ce se gindi, cam doua-trei minute sa fii fost, si i-o reteza scurt, de la obraz. ia loc. desfa-ti bagajele, ne-om descurca cumva si trecem si de asta.

(mi se usca gura de atita adevar, asa ca va las. daca mai vreti, cereti. dati un pahar cu apa...)

revenind la kant

sunt doua intrebari de-ale lui care azi ma omoara picatura cu picatura. chinezesti.

- Ce trebuie să fac?

- Ce-mi este îngăduit să sper?

mai kant. ia mai du-te dracu!

logica mea. ba nu, ba da.

ce m-a salvat pina acum a fost logica. logica neumana. fara exceptii. cu doua rinduri de dinti. cu muscatura aspra, pina la maduva din os.

m-a salvat si de caderile prea abrupre, si de fericirile nemeritate.

de coborisurile fara intoarcere si de escaladele pe virfuri morgane.

de risete isterice si de lacrimi cu venin.

de tot si de nimic.

m-a facut mediocrul perfect.

logica asta mi-a devenit piele. e mai mult decit un tatuaj. cind se usuca nu ai voie sa dai cu crema, daca se pune jeg nu poti spala. este ea, parazita pe mine.

logica asta mi-a cam furat viata, fara ca macar sa imi dau seama. ba chiar lasindu-mi un zimbet tamp pe figura.

logica asta nu are nici o logica. decit atunci cind mintea mea se asterne, ca zapada de acum, limpede, alba...

cel mai frumos titlu

si cel mai frumos continut.

Vrem asta? E important asta? Are cine sa vada asta? Noi apreciem asta? Noi apreciem? Cineva apreciaza? Cine? Ce? Cind? Ce e important? Pentru cine? De ce conteaza sa fie important?

Nuu, nu o sa va cer sa raspundeti. Nici macar sa va ginditi. Si nici macar nu va pot interzice asta.

Tot ce vroiam sa spun este ca in fiecare an, in fiecare luna, in fiecare zi, in fiecare moment ne dorim sa aratam cit mai bine. Sa fim, sa parem etc. Nu doar fizic, se intelege. Punem asupra noastra o presiune care nu ne lasa nici cea mai mica sansa sa ne iertem greselile. Greseala nu e o drama. Greseala e o nereusita. Nereusitele sunt tinte prost alese, sau bine alese, dar nu indeajuns de bine pregatite. Greselile intentionate, raul cu alte cuvinte, e altceva. Nu discut despre el acum.

Tot ce vroiam sa mai spun este ca in fiecare an, in fiecare luna, in fiecare zi, in fiecare moment ne dorim ceva de la ceilalti. Sa ne inteleaga. Sa ne ofere. Sa fie linga noi. Sa ne asiste. Sa ne iubeasca. Ce poate fi mai uman decit asta, nu? Si totodata mai aproape de nefericirea noastra (niciodata nu primim cit am vrea) si a lor (pentru ca le aratam nemultumirea. ni se citeste oricum pe fatza).

Sa ne intelegem. Nu dau lectii. Nu stiu daca e bine sau rau. Nu vreau sa conving pe nimeni de nimic. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni. Vreau de fapt sa spun, ca macar din cind in cind, macar sub forma de joc, putem sa schimbam rolurile. Sa nu mai asteptam de la noi atit de mult, ci sa ne iubim propria persoana cu limitele ei (pe care, de fapt, le cunoastem atit de bine), sa nu mai pretindem celor din jur nimic, ci sa ne bucuram de orice ne ofera ei. Si sa le multumim. Simplu. fara excese. Atit. Doar atit.

comentati doar daca simtiti nevoia. e doar regula jocului...

daca

daca m-as intilni intr-o zi cu viata i-as spune: perversa mica ce esti!

azi as vrea sa vreau

si aici scrisesem un text pe care l-am sters inainte de publicare.
pentru ca nu spunea mai mult decit titlul.
poate chiar mai putin.
mai.

imi place cind nu vorbim mai mult decit trebuie.
imi place cind ascultam.
imi place.
imi.

nu poate fi rau ca este nici daca nu e cit am vrea.
cit am vrea nu e niciodata.
dar este.
dar.

masura-mi-ati fericirea

de unde pina unde trebuie sa masori ca sa sti daca esti fericit?

adica, daca azi nu m-a suparat nimeni in mod special, nu mi-a trecut prin minte pisica neagra si am halit ceva bun seara (eventual si la prinz), mi-a zimbit cine trebuia si parea ca au o tuse canceroasa aia de ziceau de rau acum citeva zile - zic - ar fi ca sunt fericit?
ei, as! da de unde? ti se pare ca tot e putin. ca se mai putea ceva. ca oricum nu e bine.
buuuun! pe asta am lamurit-o.

adica, daca azi ma supar cum se supara oamenii, ma calca pisicile negre pe bataturi si ajung mort e foame acasa, la copii, unde frigiderul e nud, si imi fierbe singele de disperare si oboseala de cite ori imi amintesc de unul si de altul care imi sapa o groapa de ma ratacesc in ea - zic - ar fi ca nu sunt fericit?
ei, as! da de unde? ti se pare ca a fost o intimplare. ca miine va fi bine. ca oricum nu e rau.
buuuun! am lamurit si aici.

si? unde am ajuns? ce trebuie sa masuram? ce e de pus pe cintar? acum sunt chiar mai nauc decit la inceput.
ma ajuta cineva?
imi masoara cineva fericirea?
ma scoate cineva din eroare (ca eroare ar trebui sa fie, nu?)

P.S. raspund la provocari! incep cu REPOST

azi atit am avut de spus

am desertat timpul. cum ar veni.

ce poate sa fie mai trist

decit sa ai nevoie

de o mingiere

si in jur sa fie doar desert?

ei, v-ati gindit?

ati cugetat?

ati gasit ceva?

ati inventat?

ati imaginat?

poate doar ca la rindul tau sa devii desert. nu pot decit sa sper ca macar asta nu mi s-a intimplat. dar sincer sa fiu, nu am certitudini.

v-a placut raspunsul meu?

l-ati descoperit?

care e al vostru?

cine are de oferit o mingiere?

cine are nevoie de una?

raspundeti, raspundeti,

pina devenim cu totii desert.

camila e mult mai norocoasa.

Ce ne sperie? Ce, ne sperie?

o virgula poate schimba totul. doar o virgula. cititi titlul. cita diferenta!

o virgula este o adiere de vint. o simti doar atunci cind naduseala e tot una cu pielea. sau cind gerul e tot una cu ghiata. cind iti e bine, nu o simti.

o virgula este o bucatica de ciocolata intr-un pachet plin cu ciocolati. nu-i dai nici cea mai mica importanta, pentru ca nici nu o vezi. decit atunci cind e ultima ramasa.

o virgula este un 'neata spus oricit de sec. nu il remarci, pentru ca primesti si alte 'neata spuse mai frumos. dar daca intr-o zi nu il primesti decit pe acelasi 'neata monoton?

ce ne sperie mai mult? banalitatea virgulelor puse mereu acolo unde le este locul? sau absenta lor atunci cind, fara ele, nu putem gasi sensul exact al lucrurilor? ce, ne sperie mai mult?

mi-ar placea sa pot fi macar o virgula.

JOC

ii invit pe toti care au intrat macar odata pe acest blog sa lase, la acest post, un comentariu. orice.
rezultatul jocului va fi publicat joi.


REZULTAT
Pe scurt ma bucur. Iata, exista trei persoane si jumatate care au lasat un semn. Le foarte multumesc. Sincer. Simplu. Pentru ele voi mai scrie.
Pe lung as putea fi trist, pentru ca sunt mult mai multi cei care trec pe aici, si o fac privind cu teama, ca prin gaura cheii. Nu vor sa sune, nici sa ciocane, nici sa intre (e larg deschis). Dreptul lor. Vor doar ocheade. Vor sa vada, dar sa nu fie vazuti.
Jocul era de a vedea daca suntem cu adevarat liberi, sinceri, stapini pe noi, corecti, loiali etc. Macar in virtualul dintr-un blog.
Nu comentez. E clar insa ca nu suntem (exceptiile conteaza). Blogul nu este o zona a sinceritatii. Blogul nu e decit o alta oglinda a noastra. La fel de (i)reala ca toate celelalte.
Plecaciuni...

P.S. cei care au lasat semn au dreptul sa imi ceara ceva. incerc sa indeplinesc.

oameni. pur si simplu

Cum sunt oamenii? Diversi.


Cum ne raportam la oameni? Hmm. Nu stiu sa raspund decit in ceea ce ma priveste. Sper ca divers. Dar nu din totdeauna. M-am raportat mult timp doar prin prisma dorintelor si preferintelor mele.


Cum se raporteaza oamenii la noi? Pai vedeti? De aia se complica treaba.


Ne asteptam ca ceilalti sa reactioneze asa cum am reactiona noi, dar in acelasi timp ne asteptam ca ei sa nu astepte din partea noastra acelasi lucru.


Mie imi place sa ma joc cu schimbul de roluri. Eu sunt tu, si tu esti eu (fara care e mai prost dintre noi doi). Si jocul asta simplifica mult lucrurile. daca il joci sincer. Daca faci din el o practica zilnica. Nu, nu vei fi mai fericit. Cel putin pina nu vei intelege ca nimeni nu poate schimba pe nimeni DECIT (si asta doar uneori) prin puterea exemplului. Si ca te comporti asa nu pentru a obtine ceva, ci pentru asa crezi ca tu ca trebuie.


In momentul in care reusesti sa faci din viata o poezie (adica ceva gratuit) sansele de a te simti mai comod cu cei din jur cresc.


Eu nu am asteptari. Nu am impuneri. Nu pun presiune. Poate ca astept macar o persoana care sa se comporte la fel cu mine. Din ce in ce mai putin. Si nu-mi pare rau daca nu va veni.


Oricum ar fi, incerc sa fiu atent la "cerul înstelat de deasupra noastră, şi la legea morală din noi" - cum zicea Kant.


Salutari Kant. Ar trebui sa te recitesc. Imi amintesc tot mai putine lucruri despre tine.

nuda.iuda.uda.oda.da.

NUcredinurarifacutelaocaziispeciale innoroacepentrucarenuexistaexplicatii inghinioanecaenusemaitermina inoameniicarenustiusafoloseascadecit150decuvinte inoameniicaremaistiu150decuvintedarlefolosescdoarpeele infemeilecareseurcainpatdinprimaseara infemeilecareseurcainpatdinadouaseara sauatreiaseara inmineatuncicindsuntdoarserios incartileincaretotulesteclar inoameniimereusiguripeorice inoameniiniciodatasiguripeceva inbaniicarevindfarasafacinimic inideeacapotisanuplatesti innoteledeplatamici

DAcredingindurilesimplesibune inmicimiracolecaretescotlalimancindteasteptimaiputin infemeicarenutraspiradupa10minutedediscutiisterile inoameniicarespunnustiudarincerc infemeilecarestiusalucrezecutimpul inideeacalucrurilecaremeritaseobtinuneorigreu casensullucrurilorpoateexistadacareusestisateindepartezidestuldemultdeele cabinelesifrumosultrebuieuneorilasatnecules casidacaamscrismaiputinlacredsuntdefaptoptimist