... ce se intimpla?
de fapt, nimic.
aveam chef. aveam nevoie. aveam stres. aveam idei. aveam de spus. aveam de citit. aveam iluzii. aveam sperante. aveam necazuri. aveam bucurii. traiam.
traiesc si acum si am si acum. dar m-am mai lenevit. sau plictisit. sau saturat. sau blazat. sau pur si simplu.
dar imi placea. se comenta. se citea. se scria. se urmarea. se continua.
blogul e o unealta interesanta. nu stiu sa spun la ce e buna. daca e buna. e bine ca e. daca nu o vrei o ignori. daca o vrei o adori.
voi ce mai faceti? care mai e treaba?
13 august 2009
29 aprilie 2009
povesti de pacalit copilul
m-au marcat citeva povesti aflate in copilarie. una era ce cu fata babei si fata mosului. cind trebuiau sa aleaga in final cutiile. fata babei a ales cutia cea mai mare, cea mai frumoasa. cealalta pe cea mai mica si urita... probabil ca a ales-o de nevoie. nu avea alta optiune.
cutia mare s-a dovedit a fi un dezastru, cea mica un dar adevart.
de aceea si eu aleg ce ramine sau ce e mai mic si mai urit.
mda, nu as baga mina in foc pentru "functionalitatea" sistemului.
ceea ce pot sa spun este ca uneori functioneaza.
si ca sunt cam batrin sa renunt la el.
alegeti ce vreti. e pe proprie raspundere.
cutia mare s-a dovedit a fi un dezastru, cea mica un dar adevart.
de aceea si eu aleg ce ramine sau ce e mai mic si mai urit.
mda, nu as baga mina in foc pentru "functionalitatea" sistemului.
ceea ce pot sa spun este ca uneori functioneaza.
si ca sunt cam batrin sa renunt la el.
alegeti ce vreti. e pe proprie raspundere.
15 aprilie 2009
timpul nu inseamna musai bani. ci lipsa de text
pentru ca incepusem sa scriu ceva. si pentru ca telefonul suna continuu. si mailul curge girla in asteptare se raspunsuri. pai in aceste conditii trebuie sa amin. ca si ieri... pai pina cind? pina va fi timp. ete na, ca tot am scris ceva.
7 aprilie 2009
in cautarea mersului pierdut
am redescoperit mersul pe jos. vai, ce bucurie. era soare, era lumina, nu ma grabeam inspre nimic, nu aveam de terminat sau inceput nimic. erau doar trotuarele (pline de masini parcate, evident) oamenii (toti grabiti, incruntati si cu umerii inpre inainte, sa te darime). dar pentru mine a fost bine. am ocolit toate obstacolele fara graba, fara suparare. m-am uitat in toate vitrinele fara sa caut nimic. am mirosit toate miresmele florilor de aprilie, ce frumosi sunt zarzarii, infloriti, nu-i asa? am mers pur si simplu fara ginduri sumbre in minte, fara sa caut raspunsuri la intrebari. fara sa pun intrebari unor raspunsuri prea facile. mi-am amintit de facultate, cind mergeam pe jos pentru ca nu aveam bani de bilete. cind asteptam sa treaca trei zile ca sa imi cumpar o sticla de cola (din aia mica, de 250ml), cind mincam patru felii de parizer cu o franzela proaspata, cind faceam planuri si visam. sigur, asta a fost cu ani in urma, totul s-a schimbat. aproape nimic nu mai e ca inainte. dar uite, macar am redescoperit mersul pe jos. si vai, ce bucurie. era soare, era lumina, nu ma grabeam inspre nimic, nu aveam de terminat sau inceput nimic.
27 martie 2009
heiiiii!!!!
Ce mai faceti? Care mai e treaba? Scuze, am lipsit ca un nesimtit. dar zau ca nu a fost cu intentie. ale profesiei valuri. a fost greu. fooarte greu. a fost la limita. iese sau nu iese. zic prostii. nu a fost la limita. a parut la limita. ma amagesc cu ideea ca inca stiu ce fac. ca am control asupra lucrurilor. a celor profesionale, pentru ca cele din viata sunt cam in voia lor.
ma amuzat si m-a distrus atitudinea celor din jur. am redescoperit indiferenta, nesimtirea, mirlanismul, impostura, lasitatea, incompetenta, lenea, minciuna, frica... dar am descoperit ca toate la un loc, adunate si inmultite, nu inseamna mai nimic atunci cind esti pe drumul tau si faci lucrurile pur si simplu profesional. nu din orgoliu, nu ca sa demonstrezi cuiva ceva, nu impotriva lor, nu pentru tine. pur si simplu pentru ca trebuie, pentru ca este corect si necesar, pentru ca sti ca va fi bine.
da, stiu, nu se intelege nimic. ce treaba am facut? cine sunt "baietii rai"? pai ce importanta are. eu sunt doar extrem de obosit si de stresat, probabil ca nu voi reusi sa dorm nici in noaptea asta. si am vrut sa va povestesc doar voua, celor citiva care intrati aici, ce simt. ce am simtzit. altora nu le voi spune. e clar?
si cu asta basta. de miine incolo ma dedau la texte mai softiste. sau sa ramin cu morga asta de om chinuit de sorta? pai nu pot sa ramin asa, ca nu ma consider ca atare.
ia comentati putin! imi da cineva vreo pedeapsa pentru lipsa?
ma amuzat si m-a distrus atitudinea celor din jur. am redescoperit indiferenta, nesimtirea, mirlanismul, impostura, lasitatea, incompetenta, lenea, minciuna, frica... dar am descoperit ca toate la un loc, adunate si inmultite, nu inseamna mai nimic atunci cind esti pe drumul tau si faci lucrurile pur si simplu profesional. nu din orgoliu, nu ca sa demonstrezi cuiva ceva, nu impotriva lor, nu pentru tine. pur si simplu pentru ca trebuie, pentru ca este corect si necesar, pentru ca sti ca va fi bine.
da, stiu, nu se intelege nimic. ce treaba am facut? cine sunt "baietii rai"? pai ce importanta are. eu sunt doar extrem de obosit si de stresat, probabil ca nu voi reusi sa dorm nici in noaptea asta. si am vrut sa va povestesc doar voua, celor citiva care intrati aici, ce simt. ce am simtzit. altora nu le voi spune. e clar?
si cu asta basta. de miine incolo ma dedau la texte mai softiste. sau sa ramin cu morga asta de om chinuit de sorta? pai nu pot sa ramin asa, ca nu ma consider ca atare.
ia comentati putin! imi da cineva vreo pedeapsa pentru lipsa?
3 martie 2009
despre indiferenta
ce vad din ce in ce mai mult in jur este idiferenta. la servici, in familie, la amici, la necunoscuti.
ne-am obisnuit sa privim. sa fim spectatori.
stam in fotoliu, rontaim rontzaieli si privim.
ne ridem, varsam o lacrima (nu pentru ce vedem, ci pentru gindul ca ni s-ar putea intimpla noua), ne plictisim, ne facem ca traim...
nu e un repros. nu stiu daca eu sunt altfel. nu vreau sa schimb lumea. nu spun ca e rau sau bine. privesc si eu si povestesc.
in principiu definesc viata ca pe un timp finit. nu conteaza cit de mare sau mic. oricum e finit. indiferenta mi se pare iesire benevola din viata. paranteze dupa paranteze in care ne retragem.
merge si asa, de ce sa fac eu, ca doar nu oi fi mai prost, de ce sa ajut, ca nu e treaba mea... hai ca le stim cu totii. lista e lunga si expresiile se tot diversifica.
mi-ar placea sa incepem sa mimam din ce in ce mai putin. cred ca e o problema de incredere. increderea ca daca ma implic nu voi fi luat in ris de ceilalti. ca nu voi fi o victima a rautatilor. ca nu voi fi aratat cu degetul ca fraierul clasei.
uite, fara sa fie neaparat o promisiune, as incepe de azi sa schimb ceva.
ne-am obisnuit sa privim. sa fim spectatori.
stam in fotoliu, rontaim rontzaieli si privim.
ne ridem, varsam o lacrima (nu pentru ce vedem, ci pentru gindul ca ni s-ar putea intimpla noua), ne plictisim, ne facem ca traim...
nu e un repros. nu stiu daca eu sunt altfel. nu vreau sa schimb lumea. nu spun ca e rau sau bine. privesc si eu si povestesc.
in principiu definesc viata ca pe un timp finit. nu conteaza cit de mare sau mic. oricum e finit. indiferenta mi se pare iesire benevola din viata. paranteze dupa paranteze in care ne retragem.
merge si asa, de ce sa fac eu, ca doar nu oi fi mai prost, de ce sa ajut, ca nu e treaba mea... hai ca le stim cu totii. lista e lunga si expresiile se tot diversifica.
mi-ar placea sa incepem sa mimam din ce in ce mai putin. cred ca e o problema de incredere. increderea ca daca ma implic nu voi fi luat in ris de ceilalti. ca nu voi fi o victima a rautatilor. ca nu voi fi aratat cu degetul ca fraierul clasei.
uite, fara sa fie neaparat o promisiune, as incepe de azi sa schimb ceva.
2 martie 2009
despre nimic
azi imi vine sa scriu despre nimic, pentru ca despre nimic se pot spune foarte multe lucruri.
- Ce faci?
- Nimic!
eu nu am inteles niciodata cum poate exista un asemenea raspuns. bun, inteleg, e comod si el acopera, psihologic vorbind, o realitate de genul nu muncesc ceva anume, nu am o ocupatie clara in acest moment etc. dar sunt oameni care prin asta inteleg chiar sensul propriu. nimic.
adica esti leguma? si leguma face ceva. creste, se usuca, se da dupa soare...
stiu, am despicat firul in prea multe si nu era neaparat cazul. dar eu cred ca timpul e prea scurt si chiar si atunci cind nu facem nimic (si asta suna aiurea, ar trebui spus facem nimic) macar sa ne gindim la ceva, la cineva. sa nu stam.
nu, nu sunt obsedat de munca. imi place sa lenevesc. dar prin asta inteleg sa las corpul meu de-o parte si sa ma joc cu gindurile, cu imaginatia, cu tristetile si bucuriile, cu sperantele si esecurile.
cred ca ne acordam din ce in ce mai putin ragaz pentru asa ceva. desi, ma gindesc, viata linga un blog poate ca este tocmai o solutie la aceasta problema. blogul poate fi "oglinda" cu care vorbesti din cind in cind. nici nu inlocuieste, nici nu tine loc de... prieteni, amici, orice. eu vad blogul ca pe un gen de stenograma a rasfaturilor mele. asa, ca sa stiu ca fac mereu cite ceva. sau ca sa vad ca, uneori, ce poate foarte limpede in mintea mea devine destul de confuz cind incerc sa transriu in cuvinte. asa cum este si acest text, care este altceva decit parea sa fie, dar care m-a salvat de cinci minute in care nu as fi facut nimic (poate as fi tras o tzigara).
- Ce faci?
- Nimic!
eu nu am inteles niciodata cum poate exista un asemenea raspuns. bun, inteleg, e comod si el acopera, psihologic vorbind, o realitate de genul nu muncesc ceva anume, nu am o ocupatie clara in acest moment etc. dar sunt oameni care prin asta inteleg chiar sensul propriu. nimic.
adica esti leguma? si leguma face ceva. creste, se usuca, se da dupa soare...
stiu, am despicat firul in prea multe si nu era neaparat cazul. dar eu cred ca timpul e prea scurt si chiar si atunci cind nu facem nimic (si asta suna aiurea, ar trebui spus facem nimic) macar sa ne gindim la ceva, la cineva. sa nu stam.
nu, nu sunt obsedat de munca. imi place sa lenevesc. dar prin asta inteleg sa las corpul meu de-o parte si sa ma joc cu gindurile, cu imaginatia, cu tristetile si bucuriile, cu sperantele si esecurile.
cred ca ne acordam din ce in ce mai putin ragaz pentru asa ceva. desi, ma gindesc, viata linga un blog poate ca este tocmai o solutie la aceasta problema. blogul poate fi "oglinda" cu care vorbesti din cind in cind. nici nu inlocuieste, nici nu tine loc de... prieteni, amici, orice. eu vad blogul ca pe un gen de stenograma a rasfaturilor mele. asa, ca sa stiu ca fac mereu cite ceva. sau ca sa vad ca, uneori, ce poate foarte limpede in mintea mea devine destul de confuz cind incerc sa transriu in cuvinte. asa cum este si acest text, care este altceva decit parea sa fie, dar care m-a salvat de cinci minute in care nu as fi facut nimic (poate as fi tras o tzigara).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
