bla, bla, bla, bla... cum incep toate povestile.
... exista un imparat peste nimic. el a descoperit - da ce spun eu "descoperit" copiii mosului..., a vazut - ca imparateasa lui avea alte ginduri. adica, aceleasi, dar cu altii. azi asa, miine asa, imparatul i-a zis de la obraz si ea a zis "bine". adica, cum ar veni, ca nu-i adevarat, ca parca ar fi, da oricum din cauza lui. si dadu sa fuga pe usa. de tot.
partea naspa e ca el nu fusese instruit deloc in lupta cu sabiile sufletului, asa ca puse mina pe chiloti si pe maieu si fugi in fata autobuzului sa il opreasca. "da-te fa jos si vino in castel, te rog io mult, ca inima mea e varza si am lasat ciorba pe foc". nu, nu i-a spus asa, pentru ca autobuzul plecase din statie si, nu stiu cum si de ce, mergea cu o viteza mai mare decit putea el alerga. de alergat, a alergat putin. vreo patru kilometri. pina la urmatoarea. dar degeaba. si casa era descuiata... asta e! s-a intors ca prostu, tot pe jos, ca n-avea nici bani, nici bilete. de fapt, nu mai avea nimic.
s-a intors si ea cind i s-a facut foame. mai peste citeva luni. era slaaabaa, pricajitaaa. deh, facuse un avort. unul mic. dar tot cu altul. el se gindi ce se gindi, cam doua-trei minute sa fii fost, si i-o reteza scurt, de la obraz. ia loc. desfa-ti bagajele, ne-om descurca cumva si trecem si de asta.
(mi se usca gura de atita adevar, asa ca va las. daca mai vreti, cereti. dati un pahar cu apa...)
