ce mai mincam?

nu sunt nici gurmand, nici gurmet (cu o daca vreti).

maninc pentru ca trebuie - cel mai adesea, pentru ca imi e foame - am un corp, cind ma vad cu amicii - intra mai bine o bere sau un vin si din cind in cind pentru ca imi place sa gatesc.

ei, pentru momentele cind am chef sa gatesc va intreb. ce sa mai mesteresc? ce preparati voi si va place? ce imi recomandati?

ca sa ma fac de ris pina la capat, promit ca voi fotografia rezultatele retetelor propuse de voi si le voi da note.

bine la cap, rau la inima?

detasarea de lucruri face bine. la cap.
ce nu vrei nu te poate afecta. dar nici nu te poate incinta (?).

detasarea de lucruri face rau. la inima.
ce nu vrei nu te (mai) poate emotiona. dar te lasa chiar indiferent (?)

semnele de intrebare sunt relativ sincere. si daca am deschis subiectul sinceritate, atunci mai vine o intrebare. suntem sinceri cind ne detasam de lucruri sau doar lasi?

eu nu stiu sa raspund, dar poate imi dati niste sugestii. cert este ca o rupere de lume de citeva zile te poate face sa vezi mai bine. sa decupezi mai chirurgical. sa bricolezi mai curat. problema este ca aceasta finete nu dureaza prea mult. si atunci ai avea nevoie de o alta perioada de "sihastrie" si tot asa. pina cind? pina la sfirsit.

Multumesc Becca

A.S. (ante scriptum?!) Asa cum am promis, public textele pe care le-ati scris in locul meu. Ambele sunt mai frumoase decit ce as fi putut scrie eu. Asa ca ma mindresc cu ele.

Povestea gândului pe aleeDeparte, tare departe, de-a lungul unei palat sclipitor înconjurat de multe stele exista o alee lungă şi mai puţin lată acoperită de tufişuri încărcate de trandafiri japonezi roşii ca puloverul lui Moş Crăciun care nu lasă nici o scamă pe hornul caselor acoperite de zăpada translucidă ca ochii pisicii mele noaptea când se alintă ca să îi dau drumul în camera albastră în care se adăpostise copilul cu ochi negri şi plete galbene ca grâul încolţit vara care se pleacă la pământ sub paşii celor care îşi fac din el cărare până la gârla din pădurea tăiată de acum câţiva ani unde locuitorii găsiseră o hidră albă ca băncile din faţa sculpturii de marmură căutată în munţii verzi unde se odihniseră căutătorii de absolut şi cer şi pământ adulmecat de grădinarul care nu cunoştea florile decât după mirosul dulceag al primilor dimineţi în care soarele răsărea ca să apună în faţa stelelor care luminau palatul departe, tare departe."

Multumesc Liz

A.S. (ante scriptum?!) Asa cum am promis, public textele pe care le-ati scris in locul meu. Ambele sunt mai frumoase decit ce as fi putut scrie eu. Asa ca ma mindresc cu ele.

Nu m-am putut abtine sa nu raspund la provocare. Am scris eu pentru tine. Folosind cuvintele tale. Care, btw, imi placura mult. Orice asemanare cu situatii sau persoane reale este pur intamplatoare!!
Praying for something that doesn't come from somewhere deep inside usTrusting in the one thing that this life has not denied usM-am intors aseara. Schimbat dupa doar cateva zile. Nu reusesc sa ma recunosc. E ca si cum, dupa doar cateva zile, ma uit in oglinda si ma intreb daca eu, care ma privesc, nu sunt doar eu? sau daca nici macar nu sunt eu, deloc?Simt clar ca m-asteptai. Rememorez trecute suparari, rusinari, inrosiri, rasete isterice sau de complezenta. Probabil n-am facut decat s-astept ca lucrurile sa se rezolve de la sine. Nu-mi place ca uneori nu se rezolva desi au toate conditiile sa o faca.Iata ca iti scriu desi nu-mi place sa scriu. Imi place sa ascult. Sa te ascult!Stii ce?? M-am saturat de logica cu muscatura aspra pana la maduva din os. Vreau sa visez cu ochii deschisi si doar in mintea mea, eu sa decid ce e real si ce nu. Vreau sa scap de conturul mediocrului perfect. Vreau caderi abrupte si fericiri nemeritate, coborari fara intoarcere si escalade pe varfuri morgane. Nu-mi doresc decat sa inlaturam presiunea ce ne-o punem singuri asupra noastra si care nu ne lasa nici cea mai mica sansa sa ne iertam greselile.Ma gandesc acum la tine si simultan am imagini, peste care suprapun cuvinte, pe sub care se aud crampeie de muzici si pot simtii ceva in buricul degetelor sau aiurea, pe limba, pe spinare. Imi place sa adulmec. Mi-e dor sa te adulmec.Hai amandoi sa ne rugam pentru ceva ce nu vine din adancul nostru si sa ne incredem in singurul lucru pe care viata nu ni l-a refuzat!Ti-am spus ca imi place de tine? Nu-mi place ca ne-am cunoscut abia acum!

m-am intors. ce aveti sa imi spuneti?

ce e nou? ce e vechi?
ce s-a mai intimplat?
ce v-a lipsit? ce v-a prisosit?

adio, dar scrieti pentru mine

plec.
citeva zile.
si nu cred ca mai pot scrie.
dar puteti scrie voi, in acest post, tot ce vreti.
si cind ma intorc, voi publica textele voastre.
adica mi-ar placea sa se intimple asa.

speriati de oglinda

ne speriem parca tot mai des de oglinda.
chiar si atunci cind suntem singuri cu ea.
daca in spatele ei e, totusi, cineva?
sau, pur si simplu, daca eu, care ma privesc, nu sunt doar eu?
sau daca nici macar nu sunt eu, deloc?

ati observat? chiar momentele noastre de sinceritate intima sunt false. nu mergem pina la capat. nu ne spunem, nici macar in oglinda, totul. nu ne spunem decit ceea ce vrem sa auzim. ceea ce vrem sa credem despre noi.

aa, desigur! putem fi perversi. adica sa ne facem reprosuri doar ca sa crestem in autoaprecieri... ne dam palme nu ca sa ne doara, ci ca sa ne mai imbujoram in obraji.

scuze, am folosit pluralul. de fapt, ma refeream doar la mine.

incepe cu P si se mareste

de 3 ori in timpul noptii. acesta era bancul prin care a inceput o discutie destul de interesanta pe care vreau sa v-o povestesc si sa va cer parerea.

tema discutie e una la care nu ma pricep deloc. mi-a fost destul de dificil si sa ma adaptez la ea, dar din momentul in care s-a conturat subiectul mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu la o concluzie, la un rezultat care sa ma scoate din poosibile situatii jenante. de aceea va cer insistent opinia.

si ca sa nu raminem fara poanta de la banc (imi cer scuze pentru cei care o stiu deja), este vorba de PUPILA.

discutia, la care participau mai multe persoane, era despre cite ori e bine (sau mai degraba "trebuie") sa facem dragoste (sex). raspunsurile au fost extrem de variate. de 2-3 ori pe zi, de 2-3 ori pe luna, nu exista o regula, se pune orice fel de sex?, in functie de programul de la servici, in functie de dispozitie, in functie de disponibilitatea partenerului (ei) (lor)...

eu nu am inteles mare lucru, dar am vazut ca lumea s-a ambalat foarte tare, s-au iscat si oarecari suparari, rusinari, inrosiri, risete isterice sau de complezenta...

imi place, nu-mi place / ca nu mai fu demult

imi place ca azi a fost soare. nu-mi place ca in aceasta noapte nu e soare.

imi place ca uneori lucrurile se rezolva de la sine. nu-mi place ca uneori nu se rezolva desi au toate conditiile sa o faca.

imi place ca viata are un sfirsit. nu-mi place ca el foarte aproape abia cind incepe sa iti placa.

imi place de tine. nu-mi place ca ne-am cunoscut abia acum.

imi place sa cred. mi-e aproape indiferent daca sunt crezut.

imi place sa ascult. nu-mi place sa scriu.

imi place sa adulmec. nu-mi place sa maninc.

imi place sa particip. nu tin sa cistig.

muzici, mojici, si sa tot zici

am si eu o rugaminte, ca am fost baiat cuminte.
sa imi zica fiecare, daca merit o cintare.

ma gindeam asa, ca fiecare persoana care a intrat voit, sau accidental, prin textele mele, sa imi dedice o melodie. (da, stiu, am tupeu). dar una care crede ca mi s-ar potrivi (da, stiu, sunt si pretentios). si incerc, la rindul meu, sa intorc acest cadou printr-o propunere similara.

cuvintul mojici, din titlul, e pus doar asa, sa fie. m-a luat tastatura pe dinainte. n-am gasit alta rima.

250 de fictiune, va rog

Ma duc uneori la un butic, stiut de putina lume, sa cumpar chestii.

- 250 de grame de fictiune, va rog.

- aveti creier?

- nu, dar am punga.

ca intre noi, femeile

malul marii, valuri domoale, nisip caldutz, uscat, nici alb nici brun, atit cit sa placa ochiului si mintii.

el alaturi, cu o mina protectoare care nu atinge, dar e gata oricind, pentru orice. sa apere, sa dezmierde, sa decida, sa ierte, sa rezolve, sa se refugieze la sin sau sa se lase strivita blind intre coapse.

soarele nu are dinti si nici nu pirjoleste. e lumina aceea laptoasa care te aproape adoarme. si totusi iti lasa gindurile sa dospeasca in voie. gindurile, visele, gindurile iar, prezenta lui, gindurile.

viata merita din cind in cind traita. sau, poate mai corect, viata merita traita.

in definitiv, cit de greu este sa ne oferim un asemenea moment? sa fim seriosi, este, de fapt, foarte usor. trebuie doar sa vrem si sa facem ceva pentru a-l obtine. sa nu ne ambitionam sa ne fie pur si simplu oferit. si sa-l ajutam cu imaginatia. tot ce putem pune in plus cu imaginatia nu e neaparat minciuna. mai ales atunci cind se cladeste pe un adevar. este doar sete de viata. dor de bine.

vedeti, mie mi-a lipsit imaginatia in alegerea pozei! scuze.