in cautarea mersului pierdut

am redescoperit mersul pe jos. vai, ce bucurie. era soare, era lumina, nu ma grabeam inspre nimic, nu aveam de terminat sau inceput nimic. erau doar trotuarele (pline de masini parcate, evident) oamenii (toti grabiti, incruntati si cu umerii inpre inainte, sa te darime). dar pentru mine a fost bine. am ocolit toate obstacolele fara graba, fara suparare. m-am uitat in toate vitrinele fara sa caut nimic. am mirosit toate miresmele florilor de aprilie, ce frumosi sunt zarzarii, infloriti, nu-i asa? am mers pur si simplu fara ginduri sumbre in minte, fara sa caut raspunsuri la intrebari. fara sa pun intrebari unor raspunsuri prea facile. mi-am amintit de facultate, cind mergeam pe jos pentru ca nu aveam bani de bilete. cind asteptam sa treaca trei zile ca sa imi cumpar o sticla de cola (din aia mica, de 250ml), cind mincam patru felii de parizer cu o franzela proaspata, cind faceam planuri si visam. sigur, asta a fost cu ani in urma, totul s-a schimbat. aproape nimic nu mai e ca inainte. dar uite, macar am redescoperit mersul pe jos. si vai, ce bucurie. era soare, era lumina, nu ma grabeam inspre nimic, nu aveam de terminat sau inceput nimic.