... daca ne-am fi intilnit ceva in urma, cind din lumea mea nu lipseai decit tu, atunci... atunci e posibil sa fii trecut unul pe linga altul fara sa ne dam nici un fel de importanta. pentru ca atunci cind din lumea ta nu iti lipseste decit ceva, acel ceva ramine mister pina cind crezi ca l-ai gasit. n-as fi stiu sa te recunosc, pentru ca nu stiam ce imi lipseste. credeam numai ca stiu. si acest inceput de poveste se poate aplica si actualei povesti... si urmatoarei povesti... eu sunt nimeni, dar, vei accepta, si tu esti nimeni pentru ca imi semeni
sau
... daca lumea mea tot e golita ca o sticla de rachiu prost, din care scurg toti mesenii ametiti de scrumul vietii, si are din ce in ce mai putine sensuri, si nici macar eu, mintea care a ordonat-o pina acum, nu prea mai reuseste sa improvizeze nimic, atunci emigrez. sting lumina si cersesc un colt de slana pe un ziar de luna viitoare, un pahar cu sperante plate, o supa chioara de iluzii si, poate, o napolitana umpluta cu cea mai frumoasa minciuna pe care o pot nascoci. ca m-as putea vreodata pacali ca imaginea din oglinda sunt chiar eu... nu, imaginea din oglinda nu sunt eu. este imaginea imaginii mele... de asta spun, cum ne-am putea recunoaste, doar in oglinda, daca nici macar eu nu stiu unde sunt?
... tu chiar esti ceea ce esti, pentru ca oglinzile mele sunt sterpe si eu vad doar prin ele, nu in ele. si tocmai de accea nu avem nevoie decit de cuvinte, ba nu, de litere, ce zic eu litere, gesturi, intentii... nici macar ginduri. noi nu avem nevoie de nimic. pentru ca eu sunt nimeni, dar, vei accepta, si tu esti nimeni, pentru ca imi semeni. nimeni nu are nevoie de nimeni. toti au nevoie de cineva... cred ca am descris, stiintific, ecuatia la care am lucrat de cind ma stiu. acum sunt zeus. am aflat secretul. miine dimineata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu